Întâlnirea pe care o așteptăm un an întreg
În familia noastră, există o tradiție care a început pe vremea bunicilor și care, în mod miraculos, a rezistat timpului și distanțelor: întâlnirea de la bâlciul din sat, adică hramul bisericii.
O dată pe an, fără excepție, ne strângem cu mic, cu mare – unchi, mătuși, veri, verișoare, soți, soții, copii și, dacă s-ar putea, și animalele de companie – din toate colțurile lumii. E ziua în care granițele dispar, distanțele nu mai contează și satul se umple din nou de glasurile noastre.
Bunicii, temelia acestei povești
Pe vremuri, bunicii erau sufletul acestei adunări. Ei știau că viața e trecătoare, dar legăturile de familie sunt comoara pe care o lași mai departe.
Astăzi, bunicii nu mai sunt, iar unii dintre părinți și unchi au plecat și ei. Cei rămași poartă riduri frumoase, semn al zâmbetelor de-o viață. Noi, copiii de altădată, am devenit părinți, iar nepoții verilor noștri sunt mai înalți decât noi. Și, când îi privim, parcă ne vedem pe noi, în aceleași zile de vară, așteptând cu nerăbdare să înceapă bâlciul.
Atmosfera care nu poate fi uitată
Nu știu cum să descriu în cuvinte acel sentiment de acasă. Pe ulița satului se aud râsete, povești și „Ce mai faci?”-uri spuse cu adevărat din inimă.
Nu ne uităm la telefoane – am fi prea ocupați să trăim. Tanti Veronica vine cu platouri de prăjituri „de te lingi pe degete”, iar oricine avea planuri de dietă își dă seama repede că astăzi nu e momentul pentru ele. Cineva aduce vin de casă, altcineva povestește ultima întâmplare amuzantă de la serviciu, iar cineva mai în vârstă își amintește de vremurile când bâlciul era punctul culminant al anului.
Dacă nu poți să te abții de la prăjiturile lui Tanti Veronica, s-ar putea să fie doar poftă… sau poate un semn că organismul tău îți cere ceva anume. Despre cum să deosebești dorința de dulce de o posibilă deficiență nutrițională, am scris pe larg aici.
Bâlciul nu e doar un eveniment, e o legătură
Poate pentru unii, bâlciul e doar o adunare în sat. Pentru noi, este o punte între trecut și prezent. Este modul în care ne amintim de cei care nu mai sunt și felul în care îi învățăm pe cei mici că familia nu e doar sânge, ci și timp petrecut împreună.
E un loc unde vezi că, indiferent cât de repede trec anii, există oameni care te cunosc din copilărie și care te primesc așa cum ești.
Umorul care ne ține tineri
Și, cum e obiceiul, nu lipsesc glumele. Unchiul care povestește aceeași întâmplare de fiecare dată, dar tot râdem ca prima oară. Mătușa care ne spune să „mai punem pe noi” de parcă n-am fi deja plini de sarmale. Copiii care aleargă prin curte și fac gălăgie ca și cum ar vrea să umple golul lăsat de cei plecați.
Sunt momente simple, dar în ele se ascunde toată frumusețea acestei tradiții.
De ce e important să păstrăm tradiția
Într-o lume grăbită, în care ne vedem mai des pe ecran decât față în față, bâlciul din sat e momentul în care timpul se oprește. Ne reamintește că, oricât de departe am fi, există un loc unde ne putem întoarce oricând.
Și cred că atâta timp cât vom continua să ne adunăm, bunicii noștri, de undeva de sus, vor zâmbi știind că obiceiul pe care l-au început continuă să crească.
Dacă te întrebi de ce e atât de important să păstrăm astfel de tradiții, citește această resursă clară și documentată.
Te va inspira să înțelegi cum tradițiile pot consolida legăturile familiale, pot transmite valori și crează amintiri de neuitat pentru cei mici.”
