Zilele grele: când viața pare prea mult
Am avut și eu zilele acelea. Știi tu, cele în care nu vrei să te ridici din pat, nu pentru că e prea cald sau prea moale, ci pentru că viața pare prea grea. Pentru că te doare spatele, genunchiul, capul sau… mintea. Pentru că ai un copil mic care a tras de tine toată noaptea, o listă de lucruri nerezolvate cât brațul și o voce interioară care îți spune că n-ai făcut destul. Nici azi. Nici ieri. Niciodată.
Căutând soluții: cafele, pastile și „supraviețuirea cu amorțire”
Și atunci, ce faci? Bei o cafea. Sau două. Poate o ciocolată. Poate un calmant. Dai scroll fără scop. Poate o pastilă „pentru durere”. Poate una „pentru somn”. Și nu te judeci, doar vrei să treci peste zi. Să funcționezi. Să reziști. Dar între timp, ceva se stinge.
Așa am trăit o perioadă. Pe modul „supraviețuire cu amorțire”. Pe modul „mama care face tot, dar nu mai simte nimic”.
Primul pas: ieșirea din rutină și întâlnirea cu mișcarea
Până într-o zi, am ieșit. Fără plan. Fără motivație. Fără ambiție. Doar cu un hanorac, adidași prăfuiți și o dorință vagă de aer. Nu știam că urma să fug. Am pornit cu pași mici. Apoi mai rapizi. Și, într-un mod aproape involuntar, m-am trezit alergând.
Alergarea: nu doar pentru corp, ci și pentru suflet
Printre copaci. Pe o alee pustie. Cu soarele pieziș printre frunze. Nu era o alergare frumoasă sau corectă. Era o fugă stângace, dar vie. O fugă de gânduri, dar spre mine.
Acolo, între frunziș și respirații grele, m-am simțit din nou om. Nu doar rolurile mele. Nu doar funcțiile. Ci EU. Femeia. Omul care simte. Care obosește. Care are voie.
Reconectarea prin mișcare: regăsirea contactului cu sine
Și mi-am dat seama că alergarea nu e despre corp. E despre suflet. Despre cum să-l dezmorțești. Despre cum să-l simți din nou viu, după ce l-ai îndopat cu soluții rapide și promisiuni de „mâine o să fiu mai bine”.
Mișcarea nu vine cu prospect. Nu-ți cere voie. Nu-ți cere performanță. Dar îți dă înapoi ceva ce ai pierdut fără să-ți dai seama: contactul cu tine însăți.
Vindecarea prin alergare: pași mici, dar importanți
Alerg, pentru că uneori mă dor lucruri. Trupul, dar și gândurile. Pentru că uneori nu pot să vorbesc despre ce simt. Dar pot să fug cu ele, să le dau drumul, să le transform în respirație. În eliberare.
Nu, nu fug de viață. Fug din mine ca să mă pot întoarce la mine.
Un pas, o respirație, o viață întreagă
Iar dacă mă vezi alergând prin pădure, pe marginea drumului sau în jurul blocului, nu-ți face griji. N-am pățit nimic. Doar mă vindec. Un pas, o respirație, un zâmbet, o viață întreagă.
Alergarea poate reduce simptomele de anxietate și depresie, îmbunătățind starea de spirit și funcțiile cognitive. Studiile arată că alergarea poate avea efecte similare cu cele ale antidepresivelor în reducerea simptomelor depresiei. Pentru mai multe informații despre cum alergarea poate sprijini sănătatea mentală, poți consulta acest articol.
După o noapte în care ai consumat alcool, este esențial să aștepți ca organismul să-l elimine complet înainte de a te urca la volan. Deși timpul necesar variază în funcție de mai mulți factori, în general, alcoolul poate rămâne în sânge până la 12 ore după consum . În această perioadă, mișcarea ușoară, precum o plimbare în aer liber sau o alergare ușoară, poate ajuta la accelerarea procesului de metabolizare a alcoolului și la îmbunătățirea stării tale generale.
Dacă dorești să afli mai multe despre cât timp rămâne alcoolul în organism și ce factori influențează acest proces, îți recomand să citești articolul „După nuntă… dimineața la volan. Oare mai am alcool în sânge?”.
